Fă ce zice popa, nu ce face popa.

Biblia se remarcă în primul rând prin înțelepciunea deosebită a unora dintre pasajele conținute. De altfel, o parte din pasajele din Biblie au fost preluate și reluate de popoare ani la rând. Unele au intrat în folclorul multor popoare, pierzându-li-se urma. 

Fă ce zice popa, nu ce face popa.

Acest proverb celebru este de asemenea o reiterare a unei propozitii rostită de Isus. Isus s-a referit inițial la farisei. Aceștia au reprezentat o grupare de evrei reformatori care predicau întoarcerea la textul Scripturii și militau pentru o mai multă dedicare față de Dumnezeu. De multe ori, nu reușeau însă să pună în practică învățăturile predate. Isus remarcă așadar corectitudinea mesajelor lor, dar și lipsa de concordanță dintre învațături și fapte

Expresia „Să faci ce zice popa, nu ce face el” este prezentă atât în vocabularul persoanelor care nu frecventează biserica, cât şi al unora care respectă valorile creştine. Desigur, această zicală este utilizată într-un context având o conotaţie de blamare. Şi nu e vorba doar despre preoţi, în mare proverbul priveşte pe cei care au autoritate într-un domeniu, poate fi vorba de doctor, profesor, psiholog, ştiu şi eu… un om public sau un expert de un fel sau altul.  

Deși cunoaștem foarte bine această zicală, de foarte multe ori nu ținem cont de loc de ea, ne comportăm de parcă noi am avea imunitate la aceste cuvinte. Rostim, în slujirile noastre, adevăruri pe care nu le practicăm, ci …din contră. Mințim, manipulăm, ne folosim de oameni pentru a hrăni egoul nostru, îi folosim pe cei pe care ar trebui să-i slujim, pentru a ne crește stima și imaginea de sine. Călcăm în picioare orice și pe oricine. Sacrificăm pe altarul eului nostru, familie, copii, frați surori, în numele dreptăți personale, ascunzându-ne în spatele poziției și a „chemării divine”. Îl folosim pe Dumnezeu ca paravan al afirmării sinelui nostru.

Preotul (popa în cazul nostru) trebuie să fie lumină și exemplu pentru enoriași săi. Cel care are misiunea de a da lumină nu are neapărat misiunea de a da şi exemplul. Ar trebui, da, dar nu neapărat. E vorba de preoţi, dar poate fi vorba de psihologi, de oameni publici. În sine, a da lumină, a aduce lumină, a transmite ceva important, nu e o problemă morală.

Meseria de a da lumină e o meserie de tipul cercetaşilor din armată, scouts, care merg dincolo de liniile de front şi caută informaţia, aduc informaţia nouă. Intelligence. Iar meseria cercetaşului de intelligence nu e aceeaşi cu cea a infanteriei sau a geniului. De fapt, mai întâi vine lumina, informaţia bună, iar apoi vine execuţia, punerea în practică, asta de la Aristotel şi până azi. Deci, ar trebui, zice spectatorul care a lansat proverbul, ca preotul să fi pus în practică, sau psihologul, sau pedagogul.

Totuși, ca si slujitori avem obligația de a fi primii care pun în practică informația pe care o prezentăm celorlanți : sfaturile, gândurile, direcția pe care o dăm, trebuie să fim primii în a le urma și îndeplinii. Trăim într-o societate în care e din ce în ce mai dificil să-ți păstrezi verticalitatea fără a intra în conflict cu cineva(în mod direct sau indirect); o societate în care fiecare se vede și se gândește doar la el. Și totuși : Să ne uităm ţintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima și să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Evrei 12:2-3