ANTIDOT la frică

Privind la evenimentele din ultimele zile, nu pot să nu observ consecințele unei mediatizări și manipulări mediatice de excepție. Panica și frica creiate în ultimele zile, mă fac să mă întreb dacă mai suntem ființe raționale sau doar ne lăsăm conduși de instincte. Asist cu neputință la  un fenomen de isterie în masă. Oamenii panicați de media, iau cu asalt rafturile magazinelor, temându-se că,  dacă nu-i doboară virusul „ucigaș”, îi va doborî foamea. Tot felul de teorii conspiraționiste, care mai de care mai „apocaliptice” își fac loc în mințile multora.

Reacții de toate felurile și din toate părțile. Mulți experți au apărut peste noapte. Opinii, încurajări și descurajări din toate direcțiile. Cei mai religioși, cu înclinații apocaliptice, își întăresc opiniile cu tot felul de versete biblice. Alții proclamă tot felul de „formule magice”, cântece și descântece, împotriva virusului. Mai timizi, câțiva încearcă să dea speranță și încurajare prin texte tip Psalmul 91, distonând cu marea masă a celor prinși în lanțul fricii.

Frica s-a asezat încet dar sigur peste mințile multora, aducând cu ea disperare, ură, rasism, violență, depresie, izolare.

Autoritățile încearcă, timid, să transmită chemare la calm,pace, să dea impresia că totul este sub control, că nu sunt motive  de preocupare.

Urmărind evenimentele, mi-a venit în minte:Ioan 14:27 (VDC)

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

 

Cuvintele acestea rostite în nişte circumstanţe şi clipe grele, sunt deosebit de impresionante. Era în noaptea de dinaintea răstignirii. Domnul Isus Se afla împreună cu ucenicii în odaia de sus a unei case din Ierusalim. Cetatea forfotea de pelerini. Ostaşii romani patrulau pe străzi, atenţi să înăbuşe din faşă orice răscoală. Lumea părea cuprinsă de nelinişte. Marele-preot punea la cale uciderea lui Isus. Iuda se afla şi el de faţă şi L-a vândut pe Domnul său pentru treizeci de arginţi. Peste puţin timp, Domnul avea să părăsească odaia de sus şi avea să Se ducă în grădina Ghețimani. Toţi ucenicii aveau să-L părăsească şi să fugă. Ostaşii aveau să-L aresteze. Apoi avea să se desfăşoare judecarea şi crucificarea Sa. Cu toate acestea, El le spune ucenicilor: „Vă dau pacea Mea. Vă las pacea Mea.” Cum a putut El să-Şi păstreze calmul când ştia tot ce avea să I se întâmple? Liniştea şi seninătatea sufletului Său veneau din armonia şi din încrederea perfectă în Tatăl Său din cer.

Cât de diferită este pacea Mântuitorului față de pacea falsă pe care o dă lumea! Pacea lumii există doar atât timp cât durează prosperitatea și cât timp totul merge ușor, fără piedici. Când însă apar șuvoaiele și furtuna, pacea lumii este măturată. Pacea lumii este trecătoare și poate fi distrusă de primul val de necazuri. Dar pacea lui Hristos este calmă, profundă și veșnică. Lumea, cu toate atracțiile ei, nu poate oferi o pace ca a Mântuitorului. Lumea, cu fluctuațiile și răsturnările ei de situație, nu poate să răpească pacea dăruită de Mântuitorul. Ea strălucește cel mai tare în ceasul încercării și luminează ultima vale, aceea a morții. Liniştea sufletească a Domnului Isus venea din consacrarea Sa faţă de Dumnezeu, şi nu din fuga de problemele şi responsabilităţile vieţii. Isus nu ne dă pace prin amorţirea gândirii şi simţurilor noastre, ci prin ridicarea noastră la comuniunea cu El.

 Suntem urmași ai lui Hristos, ambasadori ai Păcii, purtători de pace, ar trebui să arătăm lucrul acesta celor din jur. Când ai pacea lui Hristos, orice neliniște cu privire la viitor dispare înghițită de încrederea în Dumnezeu și planul Său.

Într-o lume înghețată de frică singura cale spre dezgheț este pacea lui Hristos.

 

bebe_cioc

oameni ca niște copaci

 

Marcu 8:22-26

 

Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Isus a luat pe orb de mână și l-a scos din sat, apoi i-a pus scuipat pe ochi, Și-a pus mâinile peste el și l-a întrebat: „Vezi ceva?” El s-a uitat și a zis: „Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci.” Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă și, când s-a uitat, a fost tămăduit și a văzut toate lucrurile deslușit. Atunci, Isus l-a trimis acasă și i-a zis: „Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat.”

 

La o primă vedere, acestă istorisire nu pare alteva decât relatarea unei alte vindecări făcute de Domnul Isus. Ajuns în Betsaida, prietenii unui orb, l-au adus pe acest la Isus.   Minunea săvârşită cu prilejul acesta seamănă în multe privinţe cu aceea făcută pentru surdo-mutul din Decapole nu cu multă vreme mai înainte (Marcu 7)

v.23 Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat;

Au fost cel puţin două motive pentru aceasta:

1) spre a evita publicitatea (vezi la v. 26)

2) pentru a ajuta pe orb să înţeleagă şi să se concentreze la ceea ce Hristos era pe punctul să facă pentru el .

Vezi ceva? Aceasta este unica ocazie relatată în care Isus a pus o astfel de întrebare. V.24Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci.” 

Deducem de aici că acest om nu s-a năcut orb, s-a întâmplat ceva în timpul vieții sale, un accident, o boală care au dus la pierderea vederii, altfel nu ar fi avut de unde să știe cum arată oamenii și cum sunt copacii.

Intresant de observat: văd niște oameni umblând, dar mi se par niște copaci.Cum îi vezi pe cei din jurul tău, pe cei din familia ta, din cercul tău de prieteni, din biserica pe care o frecventezi?Îi vezi ca niște oameni, ființe vi, așezate de Dumnezeu lângă tine pentru a te ajuta să crești și să te maturizezi sau îi vezi ca pe niște copaci? În pomi căutăm doar fructe ,roade, ne folosim de ei pentru  a sluji scopurilor noastre.

Cum îi vezi pe cei de lângă tine?

Te folosești de ei, îți sunt de folos doar pentru a-ți atinge scopurile, după care îi abandonezi? Sau îi vezi așa cum sunt: o binecuvântare pentru a putea crește, pentru a putea folosi darurile pe care Dumnezeu le-a așezat în tine, pentru folosul altora?

Ești unul care te folosești de oameni, atâta timp cât dau rod pe placul tău? Sau ești unul care se pune la dispoziția lor cu darurile pe care Dumnezeu le-a așezat în el.

Trăim într-o societate în continuă schimbare, o societate egoistă, egocentrică, axată în special pe satisfacere și afirmare personală. Această stare a intrat și în biserică. Afectează de la cel mai mic, până la cel mai mare din răndul credincioșilor. De ce? Cum de e posibil lucrul acesta în biserică, între credincioși? Simplu. Nu ne place să fim conduși, să ne spună altcineva cum să ne comportăm.Nu ne lăsăm conduși de Domul Isus, vrem  doar să fim atinși.

Soluția?

A dat-o Apostolul Ioan în urmă cu 2000 de ani, în ultima sa carte:

Apocalipsa 3:17-18

Pentru că zici: ‹Sunt bogat, m-am îmbogăţit și nu duc lipsă de nimic›, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ţi se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii și să vezi.

Doamne ajută, Doamne dă izbândă.

bebe-cioc.