Hristos a Înviat

HRISTOS A ÎNVIAT.Duminica învierii.Cu toţi cu care te întâlneşti, te salută cu “Hristos a Înviat” şi parcă, din reflex, fără să te mai gândeşti îţi vine răspunsul “Adevarat a înviat”. E primăvară, cald, bine, atmosferă de sărbătoare, parcă am uitat că este al n-elea an sub semnul “crizei”, am uitat de toate preocupările şi frământarile pe care le-am avut până ieri, ceea ce contează este atmosfera de sărbătoare din jur, bucatele alese, gătite cu grijă de soţiile sau mamele nostre şi musafirii pe care îi aşteptăm în aceste sărbători să ne calce pragul. Alt an, altă sărbătoare, altă comemorare a morţii şi învierii lui Isus Hristos, altă RUTINĂ. Da ai citit bine, R U T I N Ă, asta a devenit pentru mulţi dintre noi sărbătoarea Paştelui. Suntem în secolul vitezei, a marilor descoperiiri, nu mai avem timp de comemorări, nu mai avem timp să căutăm prin Evangheli, să recitim pasajele referitoare la evenimentele pe care le sărbătorim. Nu mai avem timp parcă, nici de slujbă, vrem să se termine totul cât mai repede să ne întoarcem la casele noastre, la mesele noastre încărcate,să dăm iama în bunătăţile pregătite şi să profităm de timpul liber pe care îl avem ca să ne mai relaxăm şi noi.

Cântăm şi noi cu toată Biserica “Hristos a înviat din morţii cu moartea pe moarte călcâd…” parcă fără să mai simţim nimic. Nici o bucurie pe feţele nostre, nici o bucurie în inimile nostre.

Ei, dar e normal. Sunt Paştele, trebuie să fim sobri,nu? Dacă vrei bucurie aşteaptă până la Crăciun, aia e sărbătoarea bucuriei.

Am transformat cea mai mare sărbătoare a creştinătaţii în ceva trist şi banal. Parca ne vine să plângem în loc să sărim şi să cântăm de bucurie. HRISTOS A ÎNVIAT, ce poate fi mai minunat pentru un credincios decât faptul ca avem un Dumnezeu viu, ca avem la Tatal un Mijlocitor care este Hristos cel înviat. Ne vine uşor să-L acceptam pe Hristos ca jertfă de ispăşire pentru păcatele nostre trecute, prezente şi viitoare, îl declarăm chiar ca Domn şi Mântuitor al vieţilor noastre, dar când trebuie să-L acceptam ca pe un Hristos înviat şi înălţat, care într-o zi se va întoarce după noi, ne întristăm. Mă rog Domului ca cu ocazia acestor sarbatori să te umple de bucuria învierii lui de bucuria prezenţei lui. Hristos nu vrea să rămână în viaţa ta doar ca Domn şi mântuitor, El vrea să fie Prietenul tău, Iubitul tău, Asociatul tău. Hristos în aceasta zi îţi spune că vrea părtăşie cu tine, comunicare cu tine, că e viu, că e aici şi aşteaptă invitaţia ta de a intra în părtaşie cu El, de a te asocia astazi cu El.Luati jugul meu …căci… este bun… şi sarcina mea este uşoară(Matei 11:28-30), Isus este cel care pune capitalul în această relaţie iar tu eşti cel ce strânge beneficiile. Intră azi în părtăşie cu Hristos.

HRISTOS A ÎNVIAT.

Bebe_cioc

O predică fără cuvinte

Într-o zi, ieşind din mănăstrire, San Francesco întâlni pe fratele Ginepro. Era un frate simplu, bun şi credincios, San Francesco ţinea mult la el. Întâlnindu-l îi spuse:

-Frate Ginepro, vino,să mergem să predicăm.

-Părinte dragă, răspunse Ginepro, şti că sunt un om cu puţină şcoală. Cum aş putea eu să-i învăţ pe alţii.

Dar la insistenţele lui San Francesco, fratele Ginepro s-a lăsat convins. S-au plimbat prin tot oraşul, rugându-se în linişte pentru toţi cei ce munceau în magazinele lor sau în grădini. Au întors zâmbete copiilor, în special celor mai săraci. Au stat de vorbă cu cei mai în vârstă. Au încurajat şi mângâiat pe cei bolnavi. Au ajutat o femeie să ducă un recipient plin de apă.

După ce au trecut de mai multe ori prin tot oraşul, San Francesco spuse:

-Frate Ginepro, e timpul să ne întoarcem în mănăstire.

-Dar predica noastră???

-Am făcut-o…Am făcut-o, răspunse zâmbind,sfântul.

Dacă în buzunar porţi parfum de flori, nu e nevoie s-o spui la toţi. Parfumul v-a vorbi pentru tine. Cea mai bună predică eşti tu.

FERRERO,Bruno C’è qualcuno lassù?, Piccole storie per l’anima,Editura Elledici,1993,Roma

tradus de Bebe_cioc

Viaţă din belşug

Un profesor universitar povestea de un an în care a fost invitat să vorbească la o bază militară, unde a cunoscut un soldat pe nume Raffael, soldat care îl asteptase la aeroport. După ce au făcut prezentările, s-au îndreptat spre locul de unde se ridicau bagajele.

În timp ce se deplasau spre acest loc, Raffael dispărea din când în când: o dată pentru a ajuta o bătrânică căruia i se deschise o valiză; altă dată pentru a ridica în braţe doi copii mici ce nu reuşeau să-l vadă pe Moş Crăciun; se opri să dea indicaţii cuiva care se pierduse. De fiecare dată se întorcea cu un zâmbet pe buze.

-“Unde ai învăţat să faci lucrurile acestea?” întrebă profesorul.

-“Să fac ce?” întrebă soldatul.

-Unde ai învăţat să trăieşti aşa?

-O, răspunse Raffael, presupun că în timpul războiului.

Apoi îi povesti profesorului că fusese în Vietnam, unde a avut misiunea de a dezamorsa minele din câmpurile minate şi acolo şi-a văzut murind prietenii, unul după altul, în faţa ochilor săi.

-Am învăţat să trăiesc până la ultimul, fiecare moment, între un pas şi altul.Nu ştiam niciodată dacă pasul următor e ultimul, aşa că am învăţat să folosesc la maxim fiecare moment ce îl aveam de când ridicam piciorul şi până îl aşezam din nou. Fiecare pas era o lume întreagă, complect nouă şi cred că am păstrat acest obicei, de atunci, până azi.

Abundenţa vieţii noastre nu e dată de lungimea existenţei noastre, ci de modul în care o trăim.

Hristos face posibilă trăirea unei vieţi din abundenţă, dacă noi alegem s-o trăim la modul prezent: Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…Galateni 2:20

Bebe_cioc

Sacul de cuie

Era o dată un tânăr cu un caracter foarte urât. Într-o zi tatăl său îi dădu un sac cu cuie, spunându-i să bată câte un cui în poartă, de fiecare dată când pierde răbdarea şi se ceartă cu cineva.

În prima zi, bătu treizecişişapte de cuie în poartă. În săptămânile următoare învăţă să se controleze şi numărul de cuie bătute în poartă, scădea cu fiecare zi ce trecea: a descoperit că e mai uşor să te controlezi decât să baţi cuie. În sfârşit sosi şi ziua când nu bătu nici un cui în poartă. Atunci merse la tatăl său şi îi duse vestea că în acea zi nu a bătut nici un cui. Tatăl îi spuse să scoată un cui pentru fiecare zi în care nu se ceartă sau supără pe cineva. Zilele treceau şi în final sosi şi ziua în care putea spune tatălui său că nu mai rămăsese nici un cui în poartă.Tatăl îl purtă pe tânăr în faţa porţii şi îi spuse:”Fiul meu, te-ai comportat bine, dar uite câte găuri sunt în poartă. Poarta nu va mai fi niciodată ca înainte. Când te cerţi cu cineva şi îi arunci cuvinte grele, laşi răni ca şi acestea. Poţi să înfigi un cuţit într-un om, dar când o să-l scoţi va rămâne o rană, o cicatrice pentru totdeauna. Nu contează de câte ori îţi vei cere iertare, cicatricea va rămâne.”

Efeseni 5: 19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Iacov 3: 5-10  Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Bebe_cioc

Magazinul divin

Pe bulevardul principal din centrul orașului s-a deschis un magazin original: are o firmă luminoasă  cu numele:Daruri de la Dumnezeu.

Un copil intră și vede un înger în spatele tejghelei, pe rafturi erau cutii de toate culorile.

Ce se vinde?,întrebă curios copilul.

Orice dar divin, răspunse îngerul, vezi cutia galbenă, e plină de sinceritate, cea verde e plină de speranță, în cea roșie e dragoste, în cutia albastră e credință, în cea portocalie e iertare, în cea albă ,pace,în cutia violetă e sacrificiu și în cea indigo e salvarea.

-Și cât costă, marfa?

-Sunt daruri divine și darurile nu costă nimic.

-Ce bine, spuse copilul,atunci dă-mi o tonă de credință,una de dragoste,o sută de kilograme de speranță,o cutie de iertare și toată pacea ce o ai.

Îngerul se puse pe treabă și într-o clipă confecționă un pachet mic cât o inimă.

Poftim ești servit, spuse îngerul așezând pachețelul.

Dar cum,așa puțin? spuse mirat copilul.

-Sigur, în magazinul lui Dumnezeu nu se vând fructe mature, doar mici semințe de cultivat.Du-te în lume și fă să încolțească și să crească darurile pe care Dumnezeu ți-le-a dat.

Bebe_cioc

religios sau…RELIGIOS

Primul război mondial a fost între Cain si Abel.Motivaţia? Religia, închinarea şi primirea închinării. Cartea Geneza ne relatează că Dumnezeu nu a primit jertfa lui Cain, care nu corespundea cu cerinţele Lui de jertfă şi nu a avut trecere înaintea Lui. De atunci şi până azi, în cei peste 6.000 de ani de umanitate, lumea s-a întrebat şi se întreabă care este religia adevărată, cui şi cum să ne închinăm? Cine are adevărul şi care este adevărata închinare?

Fiecare încearcă să tragă adevărul de partea sa. Catolicii spun ca ei sunt adevărata religie.În secolul XVI Luther a început reformarea unei bisericii ce se credea cea adevărată.Ortodocşi spun ca ei au Adevarul,că de fapt ortodox egal drept credincios,că ei s-au pastrat neschimbaţi şi neîntinaţi de la începuturi. Protestanţii si neoprotestanţii spun ca ei au calea dreaptă.

Cine are dreptate? Care religie e bună? Care e cea plăcuta lui Dumnezeu?

Apostolul Iacov încearcă să ne dea un răspuns la această problemă, în Iacov 1:27” Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.” Cu alte cuvinte, religia nu are un nume, ci este o acţiune îndreptată în două direcţii: Filantropie si curăţie.

Prima, este la îndemâna tuturor, toţi pot să facă beneficienţă, stă în puterea multora. Mulţi fac acţiuni de caritate dar nu sunt oameni buni, nu sunt oameni religioşi, o fac pentru faimă pentru nume, pentru imagine. Când iubesti pe Dumnezeu, când Duhul Său locuieşte în tine, dăruieşti nu pentru a fi cunoscut, ci dăruieşti pentru că şti că ai din plin, pentru că eşti plin de Dumnezeu pentru că El izvoreşte din tine, din inima ta. Dăruieşti pentru că iubindu-l pe Dumnezeu iubeşti oamenii, dăruieşti pentru că ai fost şi eşti iubit.

A doua, curăţirea, a te păstra neîntinat de lume, nu reuşeşte nimeni singur, nu stă în puterea noastră, nu stă în natura umană, este imposibil pentru om. Dacă este imposibil pentru om, de ce o mai cere Dumnezeu? De ce? Pentru a depinde de El de harul Său minunat. Dumnezeu în bunătatea Sa mare ne-a dat Duhul Sfânt prin care să facem imposibilul să devină posibil, să ne păstrăm curaţi şi neîntinaţi de lume, să trăim în El şi pentru El, să fim plăcuţi Lui.

Prin voinţa noastră nu vom putea să ne păstrăm curaţi, oricât am încerca, nu vom reuşi să nu greşim prin vorbă, prin acţiune, prin gândurile noastre. Singurul care poate să ne dea puterea, să avem şi să trăim o închinare adevărată, bine primită înaintea lui Dumnezeu, este Duhul Sfânt. Doar având Duhul lui Dumnezeu în noi, vom putea face voia lui Dumnezeu.

Religia plăcută lui Dumnezeu, nu are un nume, nu ţine de o denominaţiune sau alta ci ţine de starea noastră, de deschiderea noastră înspre şi pentru El şi pentru cei din jurul nostru.

Iacov 1 :19 Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;

Iacov 1:26 . Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îsi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.

            Vrei să fi plăcut lui Dumnezeu sau oamenilor?

Bebe_cioc

De împrumut

2 Imparati 6:1-10

“Şi pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: „Ah! domnul meu, era împrumutat!” 2 Imparati 6:5.

Ni se întâmplă uneori să fim nevoiţi să împrumutăm lucruri: o maşină, un mixer, o unealtă etc. Nu se poate ca de-a lungul vieţii să nu te fi aflat în această postură: ori a trebuit să rezolvi urget ceva şi maşina ta tocmai atunci s-a defectat fiind nevoit să aplelezi la un cunoscut pentru a împrumuta masina lui; sau aşteptai musafiri şi făceai ultimele pregătiri la prăjitură când mixerul tău de bucatarie nu mai vrea să funţioneze şi eşti nevoită să suni cunoscutele să-ţi împrumute unul pentru a nu te ”face de ruşine în faţa musafirilor”,etc.,etc. Sună cunoscut, nu? Problema nu este cu împrumutatul ci cu restituitul. De ce? Păi, parcă ar exista o lege nescrisă, că lucrurile împrumutate se strică tocmai atunci când le folosesc alţii, nu stăpânii şi te afli în postura de a trebui să dai explicaţii. Ai împrumutat o unealtă de la un vecin şi până să o ceri tu, el sa slujit de ea foarte bine, dar când o ceri tu şi ajungi cu ea acasa, de abia o pui în priză că începe să scoată fum şi nu mai funţionează. Ei acuma e acuma, cum o să-i explici vecinului ce s-a ântamplat? Te oferi să-i cumperi alta noua, dar el o vrea pe a lui şi pace.

Să venim la viaţa spirituală: viaţa pe care o trăim nu este a noastră ci ne-a fost dată împrumut, de Dumnezeu. Nu alegem noi când să ne naştem nici, unde, sau când, nici când să murim. Ce putem alege? Este cui îi slujim: lui Dumnezeu sau Diavolului, de alegerea aceasta depinzând veşnicia noastră. Alt aspect, sunt copii nostri, Dumnezeu ni încredinţează pentru o vreme, pentru a-i creşte şi educa, depinde de noi:educaţia si exemplul de viaţă pe care li-l vom da.

Dar… să nu uităm că într-o zi va trebui să-i dăm socoteală Lui, de modul cum ne-am trăit viaţa, de modul în care am fost un exemplu de urmat pentru copii noştri. Ce facem noi cu aceste lucruri, care nu sunt ale noaste ci doar de împrumut pentru o vreme?

Bebe_cioc