În luptă, sau …la spectacol

Ce este viaţa de credinţă? Ce înseamnă să fii creştin, să te numeşti copil de Dumnezeu?

În percepţia multora, a fi creştin = a te boteza, a deveni membru într-o biserică şi a frecventa serviciile acesteia, a fi un devorator de programe, predici etc. Pentru unii, viaţa de credinţă este o plimbare printre trandafiri: doar culoare şi parfum, fără lupte, fără probleme, fără suferinţe.

Cu ceva timp în urmă, cineva afirma: ” Credinţa nu e militărie.” Daca e aşa,atunci ce este cu îndemnul apostolului Pavel către Timotei: ” Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” (1Tim.6:12)???.

Dacă viaţa de credinţă nu este o angajare într-o luptă, o înrolare în armată, o trăire în disciplină, atunci ce este.???

În momentul în care te-ai întâlnit cu Dumnezeu, ai înţeles că eşti un păcătos, că există salvare doar prin Golgota şi ai decis să-L mărturiseşti pe Isus în apa botezului, ca Mântuitorul si Domnul tău, tu ai deranjat pe stăpânitorul lumii acesteia, pe diavolul, acesta declarandu-ţi război pe viaţă. Lupta pe care o avem de dus, nu este: unii împotriva altora, ci este o luptă spirituală:” Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. (Efes.6:12)

În momentul în care intri în luptă, îţi dai seama că nu eşti singur, că Dumnezeu ţi-a dat fraţi şi surori alături de care să lupţi, nu împotiva cărora să lupţi. Ai fraţi şi surori care să te ajute să ajungi până la sfârşit, pe care să te sprijini, care să-ţi fie ajutor în vreme de nevoie.

Diavolul, atacă întotdeauna cu un singur scop: acela de a te slăbi şi a te ucide, de aceea el foloseşte săgeţi otrăvite : păcatul. S-ar putea ca loviturile lui să nu te doboare din prima, dar el ştie că e suficentă o mică zgârietură pentru a-ţi provoca moartea. E nevoie de o mică minciună, de o mică bârfă, de o privire, etc., pentru ca în final să mori.” Fiindca plata păcatului este moartea…”(Romani 6:23).

Sigurul mod de a scăpa de otrava( păcatul) di trupul tău, din viata ta, este:” …şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curaţă de orice păcat”. (1Ioan.1:7). Sângele lui Isus Hristos este singurul antidot care funcţionează împotriva rănilor, provocate de cel rău, dar, ca să funcţioneze, trebuie administrat direct pe rana.Trebuie să indentifici exact locul în care ai fost rănit şi să administrezi antidotul. Adică să identifici păcatul din viaţa ta, să te depărtezi de el, să-l mărturiseşti înaintea lui Dumnezeu si să ceri să fi curăţit prin jertfa lui Isus Hristos.

Până aici toate bune şi frumoase dar ce te faci când diavolul te răneşte în mod superficial, şi nu-ţi dai seama şi otrava pătrunde în corp şi îşi face efectul; sau când eşti rănit într-un loc în care nu te poţi bandaja singur? De aceea ţi-a dat Dumnezeu fraţi şi surori, ca să vă apăraţi unii pe alţii, să vă protejaţi împreună,să vă întăriţi şi să vă îmbărbătaţi împreună. Dacă te vede ca sângerezi, să-ţi spună, să vă legaţi rănile împreună. ” Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihanit”. (Iac.5:16)

Viaţa de credinţă este o luptă, dar nu una de unul singur, ci o luptă împreună, în dragoste, doar făcând acestea vei putea vedea împlinâdu-se promisiunea lui Dumnezeu: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.(Matei 28:20)

Dumnezeu nu ne-a chemat să fim spectatori pe băncile bisericii, ci ne-a chemat să luptăm pentru lărgirea împărăţiei Lui.

Luptă-te lupta cea buna a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat…

Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! (Ps.118:25)

Bebe_cioc

Fapte, nu vorbe.

1 Ioan 3:18. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

Copilaşilor. Gr. Teknia, diminutivul folosit de Apostolul Ioan, în acest verset ar putea fi tradus ca „dragi copii” deoarece diminutivul este folosit pentru a exprima afecţiunea, nu mărimea sau vârsta.

Dragi copii, apostolul îşi compară destinatarii cu nişte copii. Când un părinte întreabă pe un copil mic dacă îl iubeşte, acesta nu se limitează doar la a răspunde, verbal, ci o şi demostrză prin acţiunile lui: o îmbrăţişare, un pupic, un gest de afecţiune.

În raporturile interumane dintre creştini, dragostea frăţească trebuie să treacă peste cuvinte, nu să se limiteze la acestea.Cuvintele ar trebui să fie doar o consecinţă a demonstrării prin fapte a unei afecţiuni reale. Este foarte frecvent întâlnită doar o declaraţie verbală a dragostei frăţeşti în rândul credincioşilor,dar neîntărită şi susţinută cu fapte.Asta mă duce cu gândul la tânărul bogat din Marcu 10:17-27, care a venit la Domnul Isus şi a întrebat: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică? iar răspunsul Domnului Isus a fost împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.La răspunsul prompt al tânărului , cum că le-a păzit încă din tinereţe, e interesantă reacţia Domnului Isus : Privindu-l, Isus l-a iubit (v.21)L-a iubit nu pentru că a văzut în el confirmarea acestui adevăr, ci l-a iubit şi a dorit să-i deschidă ochii să vadă singur, dacă ceea ce spune are şi susţinere în practică.

Ai păzit poruncile încă din tinereţe, atunci haide să facem un mic test, prima poruncă spune să nu ai alţi dumnezei afară de mine. Ceea ce iubeşti cel mai mult, la ceea ce nu poţi renunţa, acela este idolul tău, dumnezeul tău. Să vedem, vinde tot ce ai şi vino după Mine. Fapte, nu vorbe.Dacă spui că ai păzit poruncile încă din pruncie,demonstrează.

Ştim cu toţi finalul.

Să nu iubim cu vorba, de pe buze ci cu fapta. Dacă spui că îţi iubeşti aproapele, arată lucrul acesta prin faptele tale, prin vorbele şi acţiunile tale. Dacă îţi pasă- demonstrează.

Ioan 13:34. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

Dacă am ţine cont de acest verset, bisericile noastre ar fi neîncăpătoare, nu ar fi atâtea dezbinări, bârfă, ură,etc.Ne place să vorbim, să ne auzim vocea, dar nu ne place să facem, s-o demonstrăm.

Dumnezeu vrea fapte, nu vorbe, oamnenii aşteaptă fapte, nu vorbe.

Bebe_cioc

Creștinism diluat

Privind puţin la ce se întâmplă în sfera creştină, actuală, constat o tendinţa generală spre formal.Unii sunt preocupaţi de imagine şi de acoperirea unor probleme legate de homosexualitate şi pedofilie,alţii sunt preocupatii de „dreptul de proprietate” asupra numelor de sfinţi iar ceilanţi sunt frământaţi de ce se spune despre ei în lumea virtuală. Preocupări sfinte, mult mai „sfinte” decât ale înaintaşilor noştri, preocupaţi  a întelege suveranitatea lui Dumnezeu,necesitatea mâ ntuirii sau posibilitatea pierderii ei, etc. Organizăm evanghelizări,(şi bine facem), fără să ţinem cont de mediul şi cadrul în care invităm pe alţii.Ne rugăm şi postim pentru trezire spirituală şi ne întrebăm de ce nu răspunde Dumnezeu,fără să ţinem cont de nişte principii simple. Dacă vrem trezire,trebuie să facem mai întâi curăţenie. Când inviţi pe cineva la tine în casă, întâi ai grijă ca totul să fie în ordine: praful şters, păianjenii strânşi, covoarele aspirate etc.Ne facem în patru, pentru a crea un ambient curat şi plăcut pentru musafirii noştrii.

Nu la fel stau lucrurile în biserica. Evanghelizăm, fără să ţinem cont de cadrul în care îi chemăm pe ceilanţi. Ne preocupăm să oferim bucate alese fără să curăţăm întâi biserica(nu localul). Invităm artişti(muzicisti) să ne încânte auzul, predicatori de renume să ne vorbească(hrănească) dar lăsăm păienjenişul bârfelor şi neînţelegerilor din mijlocul nostru la vedere, încercăm să ascundem mizeriile sub covor dar avem pretenţia ca Dumnezeu să lucreze. Orice doctor cu bun simţ, din zilele noastre, înainte să facă o operaţie îşi curată mâinile şi dezinfectează instrumentele. La fel lucrează şi Dumnezeu. Pentru a lasa o trezire spirituală are nevoie de intrumente curate, puse la dispoziţia Lui. Dacă întradevăr vrem să-L vedem la lucru trebuie întâi să creiem cadrul potrivit în care El să lucreze. Să ne sufulcam mânecile şi să începem să dăm jos păienjenişul ţesut cu bârfe, minciuni, neînţelegeri, certuri etc.Să începem să reînnodăm relaţiile rupte şi să ne punem la dispoziţia Lui. Lumea e sătulă de vorbe, vrea fapte, aşteaptă să vadă trăire şi punere în practică .Să ne ajute Domul.

Isaia 58:6-12

Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta iţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregator de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.

bebe cioc.

Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. ( 1Ioan 3:18)

Viaţa de credinţă este comparată de multe ori cu un câmp de bătălie, cu o luptă continuă împotriva unui duşman viclean şi laş, căruia îi place să lovească mişeleşte pe la spate, în momentul şi locul în care te aştepţi cel mai puţin, în locul în care te crezi tare, fortificat.

Pavel îi spunea lui Timotei: Lupta-te lupta cea buna a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat… (1Tim.6:12)”.Când te afli in mijlocul luptei, vrei să şti că ai spatele acoperit, că cineva veghează pentru tine şi cu tine, că luptă alături de tine, ca te susţine şi îţi ridică moralul, că te trezeşte când eşti pe punctul de a cădea de oboseală.

O demonstraţie a iubirii frăţeşti este atunci când iei atitudine în faţa căderii, când aduci la cunoştinta celui căzut că nu se află pe drumul cel bun; chiar dacă rişti să nu fi înţeles şi acceptat.

Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! (1Cor.16:13)

Dacă mă iubeşti, dacă întradevăr îţi pasă de mine şi de locul în care o să-mi petrec veşnicia, spune-mi în faţă unde şi când am greşit, arată-mi că mă iubeşti , că pot conta pe tine în faţa atacurilor celui rău ,că îmi eşti aproape, că veghezi pentru mine.

Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. ( 1Ioan 3:18)

scris în mai 2014

                                                                           Bebe Cioc