Binecuvântările trăirii cu Dumnezeu.

Psalmul 84: 1-7

Hans și-a croit singur drumul, de la a fi miner, până la a deține mai multe mine. Fiul său cel mare, Martin, era foarte inteligent și a mers la universitate la vârsta de șaptesprezece ani. Avea înaintea sa, o carieră respectabilă ca avocat,. Deodată, spre disperarea tatălui său, și-a anulat înscrierea la cursul de drept și a devenit călugăr iar apoi preot.

Martin a vrut să ducă o viață dreaptă. A postit zile întregi și a petrecut nopți nedormite în rugăciune, dar a fost încă afectat de propria-i nedreptate în fața unui Dumnezeu drept. În jurul vârstei de treizeci de ani, în timp ce studia Romani 1:17, a avut o revelație. Ulterior a scris:

„Am început să înțeleg că în acest verset neprihănirea lui Dumnezeu este aceea prin care omul drept trăiește prin darul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte prin credință; și că această propoziție, „neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită”, se referă la o neprihănire pasivă, adică acea prin care Dumnezeu milostiv ne justifică prin credință, așa cum este scris: „Cel neprihănit trăiește prin credință”. Acest lucru m-a făcut imediat să mă simt de parcă m-aș fi născut din nou și aș fi intrat prin porți deschise către paradisul însuși.” [1]

Această experiență a avut loc acum 500 de ani. Nu numai că i-a schimbat viața, ci a modificat cursul istoriei umane. El a devenit una dintre figurile esențiale ale civilizației occidentale, fondatorul Reformei – producând schimbarea pentru gândirea socială, economică și politică. Numele lui, desigur, era Martin Luther.

În esență, dreptatea înseamnă o relație corectă cu Dumnezeu, care duce la relații corecte cu ceilalți. Este un dar făcut posibil prin viața, moartea și învierea lui Isus. Aici stă secretul relațiilor restaurate – mai întâi al relației restaurate cu Dumnezeu și apoi al tuturor celorlalte relații.

Locuind în prezența lui Dumnezeu este locul în care se găsesc cele mai mari binecuvântări. Îmi place  Psalmmul 84  pentru că descrie binecuvântările trăirii într-o relație restabilită cu Dumnezeu.

  • Dor de prezența lui Dumnezeu

În fiecare inimă umană există o foame spirituală, care nu poate fi satisfăcută decât trăind într-o relație corectă cu Dumnezeu. În prezența lui Dumnezeu, dorul sufletului (v.1) este satisfăcut și strigătul inimii găsește răspuns. Psalmistul scrie: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor! Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curţile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu.”(vv.1-2).

  • Binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu

Pe măsură ce vă petreceți timpul rugându-vă, ascultându-l pe Dumnezeu prin Biblie și venerându-l, veți descoperi că nu există un alt loc în care a-ți  dori să fiți, decât în ​​prezența Lui. “Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude!”(v.4).

Prezența lui Dumnezeu este un loc de binecuvântare, laudă și înviorare. Este ca ploaia pe pământul însetat (v.6).

  • Forță din prezența lui Dumnezeu

Când puterea noastră este în Dumnezeu (v.5), locurile dificile, situațiile dificile și văile vieții pot fi transformate în izvoare (v.6). Pe măsură ce îți atragi puterea de la Dumnezeu în aceste vremuri, te vei găsi trecând  „din putere în putere” (v.7).

După ce a făcut din tabernacol și templu locul prezenței sale în Vechiul Testament, acum, prin Isus Hristos, Dumnezeu locuiește și este prezent prin Duhul său în biserică (Efeseni 2:22) și în trupurile noastre (1 Corinteni 6:19) .

Mulțumesc, Doamne, pentru toate binecuvântările prezenței tale cu mine. Mulțumesc pentru felul în care mă întărești zilnic cu prezența Ta.


[1] Graham Tomlin, Luther and His World, (Lion Books, 2012), p.58.

Bunătatea este dragostea, în hainele de lucru

Faptele Apostolilor 3:1-26

Steve Sjogren a scris o carte numită Conspiracy of Kindness(Conspirația bunătății)[1] A început o biserică în Cincinnati, Ohio, care a crescut rapid până la o prezență medie de peste 7.000. Motto-ul lor este „Lucrurile mici făcute cu mare dragoste schimbă lumea.” Ei desfășoară acte de bunătate aleatorii, cum ar fi plata pentru o cafea a unui străin sau scrierea unei note de „mulțumire” unui asistent de magazin.

Bunătatea este dragostea în hainele de lucru. Arătând iubirea lui Dumnezeu în moduri practice, ei au descoperit puterea bunătății de a efectua schimbări pozitive, atât în ​​viața lor, cât și în viața oamenilor din jurul lor. Bunătatea neașteptată este cel mai puternic, cel mai puțin costisitor și cel mai subevaluat agent al schimbării umane. Atunci când bunătatea este exprimată, se creează relații sănătoase, conexiunile comunității sunt hrănite și oamenii sunt inspirați să transmită bunătatea.

Un act de bunătate poate transforma ziua unei persoane sau chiar viața acesteia. După cum  spune zicala: „Fii bun, pentru că toți cei pe care îi întâlnești duc o bătălie grea.” Bunătatea este unul din rodul Duhului Sfânt (Galateni 5:22).

Acest „act de bunătate”(Fapte 4:9) a condus la un lanț remarcabil de evenimente, care poate fi cel mai bine descris ca „evanghelizare a puterii”, ce a dus la o creștere uimitoare a bisericii. A făcut parte din începutul unei explozii care în cele din urmă avea să schimbe întreaga lume.

Dacă ni s-ar cere să începem o nouă biserică, mă îndoiesc că am face acest lucru așa cum au făcut-o ei: nu aveau clădiri, nici bani și nici resurse,  totul a început cu o grămadă de pescari și vameși și, printre altele, cu o mulțime de oameni care vorbeau în limbi! Cu toate acestea, biserica a explodat în viață cu o creștere uimitoare.

Oamenii din afară au fost atrași din cauza a ceea ce au văzut că se întâmplă în interior. Au fost atrași de puterea nediluată a lui Dumnezeu eliberată prin acest „act de bunătate”.

Cei doi apostoli erau în drum spre un serviciu de seară. Când au ajuns acolo, au văzut o persoană care avea nevoie disperată, cerșând ajutor. Acesta este genul de persoană pe care ne-am putea aștepta să o găsim într-unul din puținele locuri în care ar putea spera să primească orice formă de  bunătate.

 „ Acolo era un om olog din naștere, care era dus și pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.” (v.2). Poarta se numea Frumoasă; totuși, ceea ce au văzut nu a fost ceea ce lumea vede ca fiind frumos – un om cu handicap de la naștere, cerșind.Inimile lor nu s-au posomorât când au văzut contrastul, ci mai degrabă, credința lor a crescut. Au făcut ceva, l-au vindecat. Au văzut pe cineva în nevoie. Ei au recunoscut frumusețea interioară a fiecărei ființe umane. Nu aveau bani, “Atunci, Petru i-a zis: „Argint și aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!”(v.6).

Există o mare putere în numele lui Isus. Pentru mintea ebraică, numele unei persoane și-a dezvăluit caracterul. Aceasta nu a fost o formulă magică sau o etichetă la sfârșitul unei rugăciuni. Aceasta a fost diferența dintre slujirea lui Isus și cea a discipolilor săi. Isus a vindecat pe propria sa autoritate, în timp ce ucenicii au făcut-o în numele lui. În același mod, suntem dependenți de el. În slăbiciunea noastră, tu și cu mine putem continua să-i exercităm slujirea, în puterea și în numele lui.

Acest om nu numai că a fost vindecat (dintr-o săritură a fost în picioare și a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind și lăudând pe Dumnezeu., v.8), dar și mulți oameni s-au convertit. Acest singur act de bunătate a avut un efect uimitor. Oamenii „ și s-au umplut de uimire și de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră. Fiindcă el se ţinea de Petru și de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.” (vv.10-11). Demonstrarea puterii lui Dumnezeu a fost însoțită de vestirea Evangheliei. Ei au avut ocazia să vorbească despre Isus: despre moartea și învierea sa și nevoia de credință (vv.14-16).

Predicarea noastră ar trebui să fie întotdeauna centrată pe Isus. A doua predică a lui Petru, la fel ca prima, se concentrează total asupra lui Isus. Începe prin a spune: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?” (v.12). Petru nu vrea ca oamenii să se concentreze asupra lui însuși, ci mai degrabă pe Isus.

Întreaga discuție este despre Isus. Isus este „Robul” lui Dumnezeu (v.13), „Sfântul și Dreptul” (v.14), „autorul vieții” (v.15) și „profetul” prezis de Moise (v.22). El spune: ‘Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi și-l cunoașteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.”(v.16).

Petru dă vestea bună despre Isus. El vorbește despre păcat, despre cruce, despre înviere și despre nevoia de a se pocăi și a se întoarce la Dumnezeu. El îi asigură de promisiunea lui Dumnezeu de a le ierta păcatele și de a restabili relația lor cu Dumnezeu. El spune: „ Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (v.19).

Vremuri de înviorare” vin când petreci timp în prezența lui Dumnezeu. Când ești obosit sau ostenit, poți fi împrospătat petrecând timp cu Dumnezeu. Uneori, trebuie să înveți să te separi de problemele vieții și să petreci timp cu Dumnezeu în felul în care a făcut Isus. Duhul Sfânt, în bunătatea sa, vrea să vă aducă „vremuri de înviorare”.

Doamne, îți mulțumesc că există o asemenea putere în numele lui Isus. Mă rog astăzi pentru ocazia de a arăta bunătate față de cineva și de a-l ajuta, în numele lui Isus.


[1] https://www.amazon.com/Conspiracy-Kindness-Revised-Updated-Approach/dp/0830745726

Victoria lui Isus

Fapte 2:22-47

Biserica ar trebui să fie un loc de „sărbătoare, exuberant și vesel” (v.46). Ar trebui să fim cei mai pozitivi oameni din lume – sărbătorind în permanență pe Isus și victoria lui Dumnezeu.

În ziua Rusaliilor, Petru, plin de Duhul Sfânt, explică marea victorie a lui Isus. El vorbește despre viața, slujirea, moartea și, în special, despre învierea sa. El oferă patru motive pentru care poți fi sigur că Isus a fost înviat din morți și, prin urmare, poți fi sigur că, prin puterea Lui din noi, vom fi înviați cu el:

  1. Logic

Puterea morții lui Satana nu ar putea fi mai puternică decât puterea vieții în Mesia. Petru explică: „Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (v.24).

2.Biblic

El arată că învierea a fost profețită în Psalmul 16: 8-11 (Fapte 2: 25-28). Petru spune: ‘[David] a fost profet și știa că Dumnezeu a promis în jurământ că va pune pe tronul său pe unul dintre descendenții săi. Văzând ce avea să urmeze, a vorbit despre învierea lui Hristos ’(vv.30-31).

3.Personal

Petru își dă propria mărturie: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toţi suntem martori ai Lui.” (v.32). Peter spune efectiv: „L-am văzut cu toții”.

4.Experimental

Experiența Duhului Sfânt este în sine o dovadă a învierii. După viața, moartea, învierea și înălțarea lui Isus a venit actul final în slujirea sa mântuitoare: „Și acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi și auziţi.” (v.33).

Această experiență nu s-a limitat la cei care erau prezenți în ziua Rusaliilor. Este pentru fiecare creștin. Este pentru tine. ‘Promisiunea este pentru tine, copiii tăi și pentru toți cei care sunt departe – pentru toți pe care Domnul, Dumnezeul nostru, îi va chema’ (v.39). De fiecare dată când cineva experimentează Duhul Sfânt este o dovadă suplimentară a învierii. De fiecare dată când vedeți pe cineva umplut cu Duhul Sfânt sau auziți mărturia despre modul în care Duhul Sfânt i-a schimbat viața, este o dovadă suplimentară a învierii.

Duhul Sfânt ne permite să recunoaștem adevărul cuvintelor lui Petru: „L-ai răstignit” pe Isus din Nazaret (v.36). Isus a murit pentru păcatele mele. L-am ucis pe Isus. Păcatul meu personal a fost prezent pe cruce. În ziua în care am recunoscut acest lucru, și eu am fost „tăiat la inimă” (v.37). Această revelație este cea care duce la adevărata pocăință.

Modul în care primiți făgăduința este prin pocăință, credință în Isus, botez și primirea darului Duhului Sfânt (vv.37–38). Dovezile că ai primit Duhul Sfânt vor fi văzute într-o viață schimbată și într-o comunitate transformată (vv.42–47).

Biserica nu este doar un loc de sărbătoare, exuberanță și bucurie; ar trebui să fie și un loc de dragoste:

  1. Dragoste pentru Dumnezeu

Biserica este un loc plin de dragoste pentru Dumnezeu. Aveau o nouă dragoste pentru Biblie – „S-au dedicat învățăturii apostolilor” (v.42). O mare parte din această învățătură este acum consacrată în Noul Testament.Ei aveau o nouă dragoste pentru sacramente – „S-au dedicat … frângerii pâinii” (v.42). „Au frânt pâinea în casele lor” (v.46).Au avut o nouă dragoste pentru rugăciune (v.42). Biserica plină de Duh va fi o biserică care se roagă.

2.Dragoste unul pentru celălalt

Biserica ar trebui să fie marcată de dragoste unul pentru celălalt. Au avut o nouă dorință de a se întâlni împreună – „S-au dedicat … părtășiei” (v.42). „Au continuat să se întâlnească împreună” și „au mâncat împreună cu inimi bucuroase și sincere” (v.46). A existat o nouă eliberare a finanțelor și a generozității în acordarea lor (vv.44-45).

Biserica plină de Duh va fi o biserică unită.

3.Dragoste pentru lume

Biserica ar trebui să fie plină de dragoste pentru lume. Erau o comunitate orientată spre exterior, care făcea semne și minuni (v.43). ‘Domnul a adăugat zilnic la numărul lor pe cei care erau mântuiți’ (v.47). Biserica plină de Duh va fi o biserică cu orientată spre exterior.

Doamne, îți mulțumesc pentru marea victorie a lui Isus asupra păcatului și morții. Mă rog să mă umpli din nou cu puterea Duhului Sfânt.

Liber în Hristos

Ioan 8:31-59

Nelson Mandela a vorbit despre un gardian al închisorii care i-a spus: „Știi că am puterea de a te ucide?” Mandela a răspuns: „Nu știi că am puterea de a merge la moarte în mod liber?”[1]

Vrei să duci o viață de adevărată libertate? Isus este marele eliberator. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (v.36)

Dar cine este acest Isus? (vv.12-59). Într-adevăr, lui Isus i se pune chiar întrebarea: „ Cine te crezi Tu că ești? (V.53). Răspunsul său indică relația sa unică cu Tatăl său și culmină cu afirmația extraordinară: „ mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu. “(V.58). Acesta a fost exact același mod în care Dumnezeu s-a revelat lui Moise la rugul aprins (Exodul 3:14). Isus folosește un limbaj pe care numai Dumnezeu l-ar putea folosi. Oponenții săi ridică pietre pentru a-l ucide pentru blasfemie (Ioan 8:59).

Deși relația lui Isus cu Tatăl său a fost unică, prin Isus și tu îl poți cunoaște pe Dumnezeu. Relația aceasta aduce libertate vieții tale. Dar ce înseamnă această libertate? Isus spune că a-l cunoaște înseamnă a cunoaște adevărul și că „adevărul te va elibera” (v.32). În iudaism, adevărul era legea; iar studiul și respectarea legii a făcut o persoană liberă. Isus spune:  „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei” (v.31).

Creștinii sunt uneori acuzați că sunt minți restrânse sau că sunt anti-intelectuali – în contrast cu cei care se numesc „gânditori liberi”. Isus spune că, de fapt, aceasta este opusul, urmarea LUI este calea libertății și integrității intelectuale.Adevărul este revelat de Dumnezeu, Isus este „adevărul” (14: 6). El este revelația supremă a lui Dumnezeu. Cunoașterea adevărului nu este despre acceptarea propunerilor, ci despre cunoașterea unei persoane. Cunoașterea lui Isus îți lărgește mintea, îți mărește profunzimea înțelegerii și îți lărgește sfera de înțelegere. A trăi în adevăr înseamnă a trăi într-o relație de dragoste cu Isus, care este adevărul.

Aceasta nu înseamnă că avem toate răspunsurile, ci că avem un cadru adevărat de gândire. Legile științifice oferă un cadru care oferă libertatea de a investiga în domeniul fizic, revelația lui Dumnezeu oferă cadrul care oferă libertatea intelectuală de a investiga în domeniul spiritual. Credința duce la înțelegere.

Răspunsul la cuvintele lui Isus au fost: „Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ‘Veţi fi slobozi’?”(8:33). Dar Isus a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.”(v.34). Păcatul înseamnă a fi sclavul constrângerilor noastre, al dependențelor noastre, al nevoii noastre de putere și admirație, sclav al ceea ce cred ceilalți despre noi, sclav al fricii altora. Fără Isus Hristos, noi toți suntem sclavii păcatului. Dar, „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (v.36). Hristos oferă:

1. Eliberarea de rușine

Isus te eliberează de vinovăție și rușine. El a murit pentru ca tu să fii iertat și vina și rușinea ta să poată fi luate.

2. Eliberarea de dependență

El te eliberează de dependență – fiind „sclavul păcatului” (v.34). Pe cruce s-a rupt puterea dependenței. Deși s-ar putea să mai cazi din când în când, puterea dependenței de păcat se rupe când Isus te eliberează. În timp ce unii pot primi libertatea completă de o dependență specifică atunci când vin la Isus, pentru alții poate fi un proces mai lung.

3. Eliberarea de frică

Isus te eliberează de frică. El a venit pentru ca „ Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15și să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuși robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2: 14-15) . Isus spune aici: „ Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” (Ioan 8:51).Moartea nu este sfârșitul pentru cei pe care Isus i-a eliberat. Mai degrabă este poarta către cer. Când Isus te eliberează de frica de moarte, el te eliberează, de asemenea,  de toate celelalte temeri.

4. Libertatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu

Isus te eliberează să ai o relație cu Dumnezeu ca a lui. Isus este exemplul suprem al unei persoane conduse de Dumnezeu. El spune despre sine: „Am auzit de la Dumnezeu” (v.40), dar mai spune și : „ Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.” (v.47). Este posibil ca noi toți să auzim de la Dumnezeu. Isus spune: „Îl cunosc” (v.55), El face posibilă cunoașterea lui Dumnezeu.

5. Libertatea de a fi tu însuți

Mai degrabă decât să încerci să fii o versiune de rangul al doilea a altcineva, Isus te eliberează pentru a fi adevăratul tu, așa cum voia Dumnezeu să fii.

6. Libertatea de a iubi

Isus te eliberează pentru a iubi (opusul autocentrării păcatului).El te eliberează intelectual, moral și emoțional. Aceasta este adevărata libertate: „… dacă Fiul te eliberează, vei fi într-adevăr liber” (v.36).

Doamne, îți mulțumesc pentru libertatea pe care mi-o aduci în viața mea. Îți mulțumesc că te pot cunoaște și îți pot auzi vocea.

Referințe:


[1] Nelson Mandela, quoted in Jean Vanier, Finding Peace, (Continuum IPG, 2003) p.24

Trăind în iertare

Vă puteți imagina cum se simte o inimă complet curată? Se simte ca o pace și bucurie depline. Este un mod incredibil de a fi. Isus a promis că vom putea ajunge acolo în mod consecvent: „ V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace[perfectă]  în Mine…”(Ioan 16:33) Din experiența mea personală, pot sincer recunoaște că această pace este pură fericire. Iubesc pacea, dar stresul, durerea și furia îmi taie calea.

Tu poți să te raportezi la natura trecătoare a stării de pace? Isus a făgăduit: „‘Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.’ (Ioan 14:27)

Să recunoaștem … trăim într-o lume coruptă cu oameni corupți. Ne luptăm cu frica, mândria, pofta și nerăbdarea aproape în fiecare zi. Deci, care este soluția acestei dileme ? Știm că suntem chemați să trăim într-o stare de pace, dar ne dăm seama că tindem să o pierdem foarte repede. Iată câteva lucruri care m-au ajutat cu adevărat să o mențin mai mult timp și să o recuperez când o pierd:

  • Iartă zilnic.  O veți găsi pe măsură ce veți ierta, apoi veți continua procesul,  și veți ajunge la starea de iertare. A ajunge la starea de iertare înseamnă că memoria este încă acolo, dar puterea a fost înlăturată. Memoria este o simplă coajă care nu ne mai infectează sau ne sabotează relațiile.    
  • Roagă-L pe Dumnezeu să te vindece. Iertarea scapă de infecție, dar Isus te poate vindeca de daune. Cred cu tărie în vindecarea de traume.
  • Răspândește pacea adăugând valoare altora. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne alăturăm slujirii împăcării: „Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredinţat slujba împăcării;”. (2 Corinteni 5:18)

Nu pot garanta că trăirea într-o stare de pace este ușoară. Dar pot să vă promit că Dumnezeu este minunat și El poate calma orice furtună cu care vă confruntați.

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3:30)

Ioan 3:22-36

Ioan Botezătorul devenise o celebritate, a avut o slujire remarcabilă și oamenii „  veneau(la el) ca să fie botezaţi” (v.23,b). Ucenicii lui Ioan au fost foarte competitivi, ei  au devenit invidioși pe succesul lui Isus. Au venit la Ioan și au spus despre Isus: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan și despre care ai mărturisit tu iată că botează și toţi oamenii se duc la El(v.26). “ „Acum concurează cu noi … toată lumea se duce la el în locul nostru”

Ioan a trebuit să aleagă cum sa răspundă. El a început prin a arăta discipolilor săi că „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer” v.27) „nu este posibil ca o persoană să reușească – vorbesc despre succesul etern – fără ajutorul cerului” El a ales să îi îndrepte pe oameni mai degrabă către Isus decât spre sine: „ Voi înșivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”. (V.28).

Ioan își aseamănă propria poziție cu „prietenul  mirelui” (pe care l-am putea numi „cavalerul de onoare”). Departe de a fi amenințat de sosirea mirelui, acesta este chiar lucrul pe care acesta  l-a așteptat și este încântat de asta. La fel, Ioan explică că l-a așteptat pe Isus și că este „plin de bucurie” în slujirea lui Isus. Isus a fost succesorul lui Ioan Botezătorul. Ioan spune despre Isus: ‘Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez’(v.30).

Uneori, toți putem fi tentați să devenim mai mari, mai importanți, mai onorați, sau mai calificați. Acestea nu sunt toate scopuri rele în sine, dar alegerile noastre zilnice vor fi influențate de aceste ambiții. Trebuie să alegi cum îți trăiești viața. Ești concentrat pe promovarea ta sau pe înălțarea lui Isus? Este ambiția ta mai mult pentru tine sau pentru Isus?

Uneori, chiar vedem diferite slujiri creștine sau biserici, concurând între ele. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple niciodată.

Repetă aceste cuvinte în inima ta: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (v.30). În cele din urmă, accentul nu se pune pe tine însuți – este întotdeauna pe Isus. Ambiția noastră trebuie să fie întotdeauna să îndreptăm oamenii către Isus.

Ioan evidențiază adevărata problemă: „Cine crede în Fiul are viaţa veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (v.36).  Oricine acceptă și are încredere în Fiul are toate, viața completă pentru veșnicie! Acesta este și motivul pentru care persoana care-l evită și nu are încredere în Fiul trăiește în întuneric și nu vede viața.

Aceasta este cea mai vitală alegere dintre toate – îl aleg pe Isus sau îl resping?

Doamne, aleg că tu „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez”(v.30). Umple-mă cu Duhul Sfânt, astfel încât să pot vorbi cuvintele lui Dumnezeu, permițându-le altora să creadă în Fiul.

Vino și vezi, ia în stăpânire

Ioan 1: 29-51

Poporului Israel i se acordase proprietatea asupra Canaanului, pământul promis dar ei zăboveau în a intra în posesia lui. „Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voștri?” (Iosua 18: 3). Există o mare diferență între a fi în proprietate și a intra în posesie. Noul Testament prezintă „țara” ca pe o imagine a vieții creștine (Evrei 4).

Realizează ceea ce este deja al tău, în Hristos Isus și apoi ia-l în stăpânire. Te bucuri de tot ceea ce Isus ți-a făcut posibil? Sau încă te simți vinovat și neputincios? Isus a venit să ne aducă iertare, viață nouă și puterea Duhului Sfânt. Asigură-te că intri în posesia a ceea ce este deja al tău, astăzi.

În  pasajul din Ioan, vedem o secvență remarcabilă a titlurilor date lui Isus. Isus este „Fiul lui Dumnezeu” (vv.34,49), „Mesia” (v.41), „Împăratul lui Israel” (v.49) și „Fiul Omului” (v.51).

Vreau să mă concentrez în special asupra a două titluri din acest pasaj care descriu slujirea lui Isus.

1. Eliminarea păcatului

Sângele mielului i-a salvat pe israeliți de sclavie și le-a permis să meargă în libertate spre țara făgăduită (Exodul 11-15). Ioan spune despre Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Când vii la Isus, El îți ia păcatele.

Revendică, crede și încrede-te în iertarea oferită ție. Respinge sentimentele de vinovăție, rușine sau nevrednicie. Este o alegere proactivă, practică, zilnică, cea de a lua în stăpânire iertarea pe care Isus a făcut-o posibilă pentru tine

2. Botezator în duh

Ioan Botezătorul îl descrie pe Isus ca „este Cel ce botează cu Duhul Sfânt” (v.33). Isus te umple cu Duhul Său cel Sfânt. Iată ceia ce Isus a făcut posibil pentru tine. Cu toate acestea, trebuie să iei în stăpânire acest dar minunat pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziția ta.

Isus l-a chemat pe Filip, spunându-i „Vino după Mine” (v.43). Cuvântul grecesc pentru „a urma” înseamnă nu numai „a merge pe urme”, ci și a însoți, a fi cu. Când ei îl întreabă pe Isus: „Unde locuiești?”(v.38), cuvântul grecesc pentru „a sta(locui)” este același cuvânt pe care Isus îl folosește în Ioan 15:4 – „Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi.”, a rămâne. Ei văd unde stă Isus și rămân cu el,  Isus te invită la o prietenie profundă și personală cu el.

De asemenea, Isus îți dă ocazia să faci ceea ce a făcut Ioan Botezătorul – să îi aduci pe alții către el. Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de un agent uman, Isus și-ar putea continua slujirea fără ajutorul nostru, cu toate acestea, vedem în acest pasaj cum Dumnezeu își folosește ucenicii pentru a chema oamenii. Ei își aduc prietenii la Isus: Ioan Botezătorul îl prezintă pe Andrei (vv.35–36); Andrei îl prezintă pe Petru (v.41) și Filip îl introduce pe Natanael (v.45). Natanael a fost suspicios la început, dar apoi a venit și a descoperit imediat că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu (v.49).

Fostul arhiepiscop de Canterbury, William Temple, a scris un comentariu la Evanghelia lui Ioan. Când a ajuns la cuvintele „și el [Andrei] l-a adus pe [Simon Petru] la Isus” (v.42a), Temple a scris o frază scurtă, dar importantă: „Cea mai mare slujire pe care o [persoană] o poate face altuia”.[1]

Simon Peter a continuat să fie una dintre cele mai semnificative influențe din istoria creștinismului. Poate că nu veți putea face ceea ce a făcut Petru, dar puteți face ceea ce a făcut fratele său Andrei – puteți aduce pe cineva la Isus,sau, la fel ca Philip, poți spune „vino și vezi” (v.46) prietenilor, familiei și colegilor de serviciu. Poți fi o parte a planului lui Dumnezeu pentru ca oamenii să audă despre Isus și să-i răspundă Lui, în timp ce îi invitați să „vină și să vadă”.Am descoperit că nu este nimic mai interesant în viață decât să fii implicat în slujirea lui Isus. Este atât ca Dumnezeu să ne implice pe noi, ființe umane imperfecte, în planul său perfect.

Doamne, ajută-mă astăzi să mă bucur de acest dar al iertării și al plinătății vieții în Duhul Sfânt. Ajutați-mă să te prezint și altora – să invit oamenii să „vină să vadă” (v.46).

referințe:


[1] William Temple, Readings in St. John’s Gospel, (MacMillan, 1952).

Isus, primul și unicul

Ioan 1:1-28

Am observat o schimbare în cultura noastră. Există o schimbare în atitudinea față de Isus, în special în rândul tinerilor. Mulți vor spune că cred în Dumnezeu și sunt chiar deschiși la ideea Duhului Sfânt. Dar din ce în ce mai mult, Isus a devenit piedica. Ei spun lucruri de genul: „Nu primesc umblarea lui Isus”.

Așa cum a spus adesea părintele Raniero Cantalamessa: „Bătălia de astăzi este în jurul lui Isus”.[1]

Este Isus Mântuitorul universal? Aceasta este aceeași bătălie ca cea din primul secol. Oamenii de astăzi sunt fericiți să-l accepte pe Isus ca „unul dintre mulți”. Unicitatea lui Isus este cea care provoacă jignire. În pasajul de astăzi vedem că, deși întâlnim oameni excepționali în toată Biblia, cum ar fi Moise, Iosua, Ilie și Ioan Botezătorul, nu era nimeni ca Isus. Isus este unic. El este Mântuitorul universal.

Isus Hristos este singurul. El rămâne, ca să spunem, cel puțin, unic.” Dacă Dumnezeu este ca Isus, Dumnezeu merită credința noastră ”, a scris jurnalistul Anthony Burgess.

Întreaga Evanghelie a lui Ioan de la început până la sfârșit este un răspuns la întrebarea „Cine este Isus?” Răspunsul lui Ioan este că Isus e Dumnezeul în care să te încrezi. El este „Unicul și singurul” (vv.14,18). El este „expresia lui Dumnezeu unică” (v.18) Scopul Evangheliei lui Ioan este de a ne conduce într-o experiență de comuniune cu Dumnezeu, prin prietenia cu Isus.

Ești un prieten al lui Isus. Dar cine este Isus?

  1. Cuvânt unic al lui Dumnezeu

Evanghelia lui Ioan se deschide cu o descriere strălucită a lui Isus ca „Cuvânt”. Pentru noi acest lucru pare un concept ciudat, dar pentru cititorii originali ai lui Ioan a  fost mult mai familiar. Ideea „cuvântului lui Dumnezeu” pare a fi fost importantă pentru cititorii evrei, ei și-ar fi amintit cuvintele lui Dumnezeu din creație (Geneza 1) și tot ce au avut de spus profeții despre „cuvântul Domnului” (de exemplu Isaia 40: 6-8 și Ieremia 23:29).

Pentru cititorii greci ideea „Cuvântului” ar fi fost asociată cu căutarea sensului vieții. Filosofii au folosit adesea „Cuvântul” ca o modalitate de prescurtare de a se referi la sensul și scopul inconștient din spatele universului. Primele cuvinte ale lui Ioan  au fost electrizante pentru ambele grupuri. De fapt, el spunea: „Vă voi vorbi despre ceea ce ați căutat în tot acest timp”.

Este absolut clar că „Cuvântul” despre care scrie Ioan este Isus: „ Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1: 14a). Isus nu numai că a fost cu Dumnezeu chiar la început: „Cuvântul era Dumnezeu” (v.1), Isus a fost și este Dumnezeu.

2. Creator unic al tuturor

„Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”(v.3).

Prin Isus a luat naștere întregul univers: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.”(Coloseni 1:16).

3. Lumina unică a lumii

În El era viaţa, și viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.”(Ioan 1: 4-5).

Lumina este un sinonim al bunătății și adevărului. Întunericul este un sinonim al răului și al minciunii. Lumina și întunericul sunt opuse, dar nu egale. O mică lumânare poate lumina o cameră întreagă plină de întuneric și nu va fi estompată de aceasta. Lumina este mai puternică decât întunericul; întunericul nu poate prevala împotriva luminii.

4. Transformator unic de vieți

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (v. 12-13).

Credința în Isus aduce cea mai mare și cea mai semnificativă transformare posibilă. Pe măsură ce Îl primești pe Isus în propria ta viață, Dumnezeu te primește în propria sa familie.

5. Revelația unică a lui Dumnezeu

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (v.18).

Totul din Vechiul Testament duce la revelația supremă a lui Dumnezeu în Isus. Am primit elementele de bază de la Moise, apoi această dăruire și primire exuberantă, această știință și înțelegere nesfârșite – toate acestea au venit prin Isus Mesia (vv.16-17). Acesta este motivul pentru care tot ce citim în Vechiul Testament trebuie înțeles în lumina lui Isus.

 Isus este în contrast cu Ioan Botezătorul. Accentul este pus pe ceea ce nu este Ioan Botezătorul. El nu este „lumina” (v.8). El nu este etern (v.15). El nu este Hristosul (v.20). El nu este Ilie (v.21). El nu este Profetul (v.21).Deși Isus spune despre Ioan: „ Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11:11), Ioan Botezătorul spune despre Isus: „ El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.”(Ioan 1:27). Sarcina lui Ioan Botezătorul, la fel ca a noastră a tuturora, este să ne îndreptăm pe noi înșine către singurul Isus, Cuvântul unic al lui Dumnezeu, creatorul tuturor, lumină a lumii, transformator de vieți și revelator al lui Dumnezeu.

Isuse, tie mă închin, Cuvântul unic al lui Dumnezeu. Mă rog astăzi pentru o nouă revelație a cine ești și pentru o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă a fi un copil al lui Dumnezeu.


[1] Raniero Cantalamessa, Faith Which Overcomes the World, (Alpha International, 2006), p.9.

Pentru un vizionar,… nu se termină niciodată.

Psalmul 52:1-9

Cum reacționezi în mijlocul tragediei și al opoziției? Este tentant să intri în panică, să te retragi, să îți pierzi speranța sau chiar să renunți.

David era un vizionar. Viziunea a fost definită ca o combinație dintre „o nemulțumire profundă a ceea ce este și o înțelegere clară a ceea ce ar putea fi”. Dacă aveți viziune, veți putea spune întotdeauna „Nu s-a terminat”.

David a realizat atât de multe în viața sa. Cu toate acestea, el a trebuit să facă față realității opoziției. Acest psalm a fost scris după o înfrângere devastatoare. David fusese fugărit de Saul, dar locația lui a fost trădată de „Doeg Edomitul”. Deși David se mutase, până la sosirea oamenilor lui Saul, prietenul său Ahimelec și aproape toată familia lui Ahimelec au fost uciși (vezi 1 Samuel 21-22).

În acest psalm vedem cum a reacționat David când a avut de-a face cu cei care încercau să-l distrugă prin „viclenie” (Psalmul 52: 2c), „minciuna” (v.3b) și „cuvinte nimicitoare” (v.4a) . David pare că îl descrie pe Doeg. El a fost ca omul descris în versetul 7 „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari și se bizuia pe răutatea lui.” Aceasta are un iz foarte contemporan.

Cu toate acestea, chiar și în mijlocul unei astfel de tragedii și opoziții, David nu a deznădăjduit și nici nu a renunțat. El vede că, la Dumnezeu, nu s-a terminat, nu s-a terminat pentru Doeg: „ De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie” (v.5a), și nu s-a terminat pentru David: „Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde” (v.8a).

David se întoarce spre Dumnezeu. Ce putem învăța din răspunsul său?

1.Ai încredere în dragostea lui Dumnezeu

mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci” (v.8b). Iubirea lui Dumnezeu nu va eșua niciodată.

2.Laudă faptele lui Dumnezeu

Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat și, în faţa copiilor Tă ‘(v.9a). Până când Dumnezeu îți va deschide ușa, laudă-l pe hol.

3.Speră în numele lui Dumnezeu

voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor. (v.9b). Cu Dumnezeu, oricât de rele ar fi circumstanțele tale, nu s-a terminat. Pune-ți speranța în numele lui Dumnezeu.

Doamne, îți mulțumesc pentru visele și viziunile pe care mi le-ai pus în inimă. În timp ce mă confrunt cu toate provocările viitoare și cu opoziția,  mă încred în dragostea Ta și pentru viitor îmi pun speranța în Tine.

Onorează-ți liderii

Ai descoperit punctele slabe ale părinților, partenerului, copiilor, păstorului, angajatorilor sau politicienilor? Pun pariu că ai făcut-o și este posibil să îți fie mai  dificil să îi respecți și să îi  onorezi. Este interesant faptul că Dumnezeu nu ne oferă o altă opțiune, ni se poruncește să-i onorăm,… să-i onorăm… și să-i cinstim pe ceilalții.

Biblia spune: „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.” (Romani 13: 7) Se spune chiar: „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învăţătura pe care o dau altora”. (1 Timotei 5:17) Profesorii și pastorii noștri sunt demni de o dublă onoare. Să ne confruntăm cu faptele – bătrânii și liderii noștri nu sunt perfecți, dar merită să fie onorați.

Deci, cum îi putem onora fără a intra în negare sau înșelăciune? Răspunsul este destul de simplu și se găsește în Geneza: „ Noe a început să fie lucrător de pământ și a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat și s-a dezgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci, Sem și Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndăratelea și au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.. ” (Geneza 9: 20-23) Acțiunile lui Noe au salvat rasa umană, dar el a lucrat greșit, ar fi putut fi expus ca bețiv și prost, dar copiii lui l-au acoperit.

Deci, iată planul meu personal de onorare care m-a ajutat în situații destul de dificile:

  1. Fii conștient de faptul că Dumnezeu folosește oameni imperfecți ca tine și ca mine.
  2. Fii conștient că chemarea lui Dumnezeu trebuie să fie onorată și respectată. David a spus că nu se atinge de unsul Domnului. „El le-a zis oamenilor săi:„ Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” (1 Samuel 24: 6)
  3. Nu judeca motivele unui lider. „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7: 1)
  4. Acoperăți liderii în dragoste și rugăciune: „ Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4: 8)
  5. Dă-le onoare, respect și apreciere.